VIDEO | Marcel Ciolacu: „Acel celebru CNI ar fi trebuit să fie liantul între dezvoltarea regiunilor. Nu am reușit”. Urmează schimbarea șefei CNI?

Publicat: 05/05/2023, 19:41
Actualizat: 05/05/2023, 19:43

Marcel Ciolacu a criticat, vineri, la conferința de alegeri a PSD Neamț, activitatea Companiei Naționale de Investiții (CNI), care nu ar fi reușit să fie „liantul între dezvoltarea regiunilor”. Se pune astfel întrebarea dacă, după rotativă, va fi sau nu schimbată din funcție longeviva directoare a CNI, Manuela Irina Pătrășcoiu.

În deschiderea conferinței de la Neamț, liderul PSD a spus că a venit timpul ca românii să nu mai plece din România.

„Și nu o putem face, decât cu investiții majore, cu investiții cum vor urma și la dumneavoastră”, a precizat Marcel Ciolacu. Cea mai mare investiție într-un spital, în Moldova, va fi la Piatra Neamț, de peste 300 de milioane de euro, a mai spus președintele PSD, care a amintit și că „mult-promisa Autostradă a Moldovei” va trece pe lângă Roman.

Liderul Partidului Social Democrat a precizat că astfel de investiții vor face ca românii să nu mai părăsească țara, iar Moldova să nu mai fie „Cenușăreasa României”.

„Acolo ar fi trebuit să găsim investițiile majore ca să echilibrăm dezvoltarea regională”

Următorul moment al discursului a atins sensibila problemă a CNI.

„Există la Dezvoltare (Ministerul Dezvoltării, n.r.) acel celebru CNI (Compania Națională de Investiții, n.r.). Acel celebru CNI ar fi trebuit să fie liantul între dezvoltarea regiunilor. Acolo ar fi trebuit să găsim investițiile majore ca să echilibrăm dezvoltarea regională. Nu am reușit acest lucru. Avem în fața noastră acum PNRR-ul, acest Program Național de Redresare și Reziliență. Toată lumea, când iese la televizor, vorbește de bani.

Aoleu, câți bani pierdem, aoleu, câți bani vin, la cine se duc banii… Fals. Cu adevărat, investițiile au o componentă foarte importantă. Îmi pare rău că Partidul Social Democrat nu a fost la guvernare când s-a făcut acest Plan Național de Redresare și Reziliență.

Îmi pare rău de cei care au fost la guvernare împreună cu cei cu trotinetele că nu au discutat acest Plan Național de Redresare și Reziliență transparent, cu toți factorii implicați. Astfel de programe nu se fac într-un birou.

Dacă întrebi miniștrii care au făcut parte din acel Guvern care a aprobat PNRR nu cred că găsim trei miniștri care știau ce cuprinde acel program. PNRR trebuia să echilibreze zonele de dezvoltare ale României astfel încât exodul de români să nu mai fie atât de mare din Moldova, din Oltenia, din Muntenia. Poate acesta a fost interesul. Pentru că era nevoie de forță de muncă calificată, tânără, în alte părți ale Europei”, a spus Marcel Ciolacu.

Cine ar susține-o, de fapt, pe șefa CNI?

Compania Națională de Investiții (CNI) este o instituție care gestionează miliarde de euro. CNI  își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, funcționând în baza Ordonanței nr. 25/2001.

La momentul iunie 2022, CNI avea peste 1.870 de investiții finalizate și predate către beneficiari, cu o valoare de peste 5,2 miliarde de lei, având în implementare peste 460 de obiective a căror valoare depășește 4,6 miliarde de lei.

Director general al CNI este, din 2013, Manuela Irina Pătrășcoiu, cea mai longevivă șefă a instituției.

Înainte de a fi numită în funcție, a ocupat, de altfel, tot o poziție importantă, cea de director economic, între 2002 și 2013.

Sursele Gândul arată că ascensiunea și longevitatea în funcție a Manuelei Irina Pătrășcoiu ar avea legătură cu susținerea de care s-a bucurat mereu din partea omului de afaceri Cristian Erbașu.
Iar susținerea ar fi reciprocă, mai spun sursele citate.

„Erbașu a câștigat foarte multe contracte uriașe de când este aceasta șefă, iar relația dintre ei este foarte, dar foarte apropiată”, au precizat sursele.

Rămâne de văzut, însă, dacă, odată cu rotativa guvernamentală, șefa CNI își va mai păstra postul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”